Cardurile bancare pentru copiii inscrisi in programul Safari Ya Upendo sunt aproape gata

Incepand cu luna februarie 2016, copiii din desertul Chalbi, Kenya inscrisi in programul de adoptie la distanta “Safari ya Upendo” vor primi ajutorul din partea parintilor adoptivi prin intermediul contului “Dom Safari ya upendo” deschis in colaborare cu dieceza de Marsabit la Equity Bank. In perioada 7-12 martie, un agent al bancii a inscris unul dintre parintii copiilor pentru a le face card, urmand ca peste o saptamana cardurile sa fie activate, iar banii sa poata fi retrasi din contul sus mentionat. In fiecare luna, banca va depune pe fiecare card suma trimisa de parintii adoptivi, copilului pe care il ajuta. Acest lucru marcheaza istoria desertului Chalbi ajutand oamenii locului sa faca un pas important spre evolutie si educatie. Ei multumesc binefacatorilor, rostind binecuvantari la adresa lor. 

Iata ce mesaj ne-a transmis Parintele Eugen Blaj din desert:

“”Dragii parinti, as vrea sa va explic cum a decurs deschiderea contului bancar pentru beneficiarii de la Safari ya Upendo.

A venit de luni seara la Maikona un agent de la Equity Bank. A stat aici pana sambata dimineata. Lumea a fost chemata sa vina la biroul parohial pentru a deschide contul in care vor fi varsati banii pentru copiii lor. Contul nu este pe numele copilului, ci pe numele parintilor pentru ca au carte de identitate. In aceste zile s-au facut peste 300 de conturi. Pe agent l-au ajutat inca patru tineri pe care i-am platit cu 5 euro pe zi si le-am oferit un snack la 10 am si la 4 pm…. Vineri, cum mai erau cativa din manyate care nu au venit din cauza unor motive tribale, am fost cu agentul de la banca si le-am deschis contul acolo. Au mai ramas foarte putini pentru ca nu erau acasa si cu cei din Badda Hurri. Dar agentul mi-a lasat cateva formulare de la banca sa le completez, sa le semneze beneficiarul si sa le fac poze. I-am dat toate pozele pe un flash disk. Asa, intr-o saptamana vor avea contul deschis, pentru ca el acum se intoarce si de luni incepe sa treaca totul in computer. Imi spunea ca are nevoie de o saptamana ca sa termine, nu poate face mai multe de 50 pe zi. Odata deschis contul, imi va trimite lista cu numarul lor de cont. Atunci va trebui sa le depun banii ca sa poata sa le activeze cardul. Odata eliberat cardul, vor putea extrage banii de la orice masina a bancii, fie din Maikona, Badda Hurii, Forole, fie din Marsabit sau din orice loc din Kenya unde este sucursala de la Equity Bank. Cand vor fi facute, imi va da masina mie si o voi aduce la Maikona pentru a le activa cardurile si pentru a pune un pin… care cel mai probabil, ca sa nu il uite, voi lua de pe cardul lor anul de nastere sau ultimile 4 numere de la numarul de serie.

Iata, asa am procedat cu banca si asa va fi primit pe viitor ajutorul. Este o metoda transparenta, usor de controlat, moderna… o treaba facuta bine.”

Asociatia “Sharing Love” multumeste parintilor adoptivi pentru iubirea pe care o dovedesc fata de copii, pentru incredere si colaborare.

card-bancar-desert-chalbi1

card-bancar-desert-chalbi2

card-bancar-desert-chalbi3card-bancar-desert-chalbi4

card-bancar-desert-chalbi5

card-bancar-desert-chalbi6

card-bancar-desert-chalbi7

card-bancar-desert-chalbi8

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *